Fosa sceptică

075-Autocracy-Theocracy-Democracy

Credit foto: timesfreepress.com

Deşi s-ar putea crede contrariul, date fiind experienţele amărui cu care ne tot confruntăm în ultimii ani, poporul român pare unul destul de sceptic.  In ’90, la câteva luni după ce peste o mie de oameni au plătit, cu viața, dreptul nostru de a dezbate, astăzi, dacă țâțele Danielei Crudu sunt mai mari ca ale Adelinei Pestrițu, făcându-ne și alte două mici cadouri, LIBERTATEA și DEMOCRAȚIA, am strâmbat din nas (în caz contrar, ni l-au strâmbat puțin băieții ăia negri și urâți din Valea Jiului) și am ales tot un comunist, că deh, cu privire la ceilalți candidați am fost sceptici. Apoi, prin ’96, n-am mai fost sceptici, ce-i drept, dar după aia ne-a cam părut rău, ajungând astfel în situația imbecilă ca, la 11 ani de la revoluție, să alegem între un kaghebist jegos și un nebun vesel. Poate că ăla a fost singurul moment în care scepticismul nostru a fost sănătos, asemeni candidatului care a ieșit până la urmă câștigător.

Hai sa vedem cât de sănătos este el – scepticismul, nu candidatul cu pricina, ăla e în continuare bine mersi – astăzi, într-un alt mare moment de cumpănă pentru țară.

Oamenii cei mulți, care au înclinat destul de clar balanța voturilor în primul tur, nu prea văd nimic suspect în faptul că prim ministrul țării a făcut, în acest an, una dintre cele mai costisitoare campanii electorale din istoria recentă, concomitent cu sistarea aproape totală a investițiilor. Adică nu s-au mai făcut autostrăzi pentru că au cheltuit banii ca să-și facă reclamă că vor face foarte multe autostrăzi. Alegătorii sunt, însă, foarte circumspecți cu privire la originile ne-române ale celuilalt candidat. Păi hai să enumeram doar niște nume de președinți români get-beget, și încercați să studiați care sunt primele reacții care vă vin în minte când le citiți: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu. Eh? Cum e?

O altă chestie care trece cu brio pe sub radarele multora dintre românii cu drept de vot (un popor care de altfel se consideră pe sine foarte șmecher și vigilent) a fost spusă, destul de clar, simplu și concis, de un alt candidat: Corupția înseamnă sărăcie. Candidatul respectiv a fost răsplătit cu un scepticism de toată frumusețea, ajungând să se bată în procente cu instituționabili ca Vadim Tudor sau Dan Diaconescu, un rezultat nemeritat chiar și dacă iei în calcul lipsa de susținere politică și financiară. Ce nu trece deloc pe sub radar, însă, este faptul că Johannis nu e ortodox, argument folosit cam de toată lumea, inclusiv de ăia care nu au intrat în biserică decât cu forța în toată viața lor (adică la botez și la nuntă). Dar cine știe, poate s-o fi trezit brusc evlavia în români… în orice caz, eu parcă aș prefera niște autostrăzi protestante, că de alea ortodoxe mi s-a cam luat.

Lipsa aproape totală de rezultate pozitive ale guvernului din ultimii doi ani este, iarăși, primită fără scepticism de majoritățile de la noi. La fel și lista impresionantă de penali care-l înconjoară pe Victor Ponta, penali care l-au ajutat să ajungă unde este și fac eforturi disperate să-l vadă președinte și care îi vor înmâna, după alegeri, note de plată care mai de care mai usturătoare pentru noi, plătitorii de taxe. Avem însă dubii cauzate de dicția lentă și de limbajul decent al lui Klaus Iohannis, precum și de faptul că nu se implică într-o confruntare murdară cu un adversar ce folosește tactici de luptă din Ferentari. Asta poate și pentru că noi, spre deosebire de Iohannis, am renunțat să mai credem în decență și bun simț. Ce-ar fi să renunțăm, mai degrabă, la scepticism?

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *