INCREDIBIL! A MURIT în urmă cu câteva momente…

 

10330241_10154228180145019_6414154866272423619_n

 

…răbdarea mea, îndelung încercată, de a urmări pagina de Facebook a celor de la Realitatea. De ce? Pentru că mi-e teamă că n-o să mai rezist mult timp la atâtea bombe de presă și știri incendiare, cred că în spatele paginii se află de fapt o echipă de geniști, trecuți în caseta pirotehnică a publicației (da, știu, s-a mai dat…). E adevărat, lucrurile s-au nasolit destul de tare pentru presă în ultima vreme, omul nu mai vrea o știre pur și simplu așa, doar pentru că este ceva care s-ar putea să-l intereseze într-un fel sau altul sau pentru că întâmplarea din știre îi poate influența viața în vreun fel. Astea erau vrăjeli de demult, mofturi la care nu mai pune nimeni botul acum. Nuuu, cititorii de astăzi sunt niște intangibili pe care nu îi poate afecta nimic, niște oameni care le-au văzut pe toate, iar singurele lucruri care le mai atrag atenția sunt: moartea, distrugerea, catastrofa, Bianca Drăgușanu etc. Totul trebuie să fie flamboaiant, ieșit din comun, extraordinar, nemaivăzut, nimic altceva nu se mai califică, dacă nu împachetezi informația în cele mai strălucitoare ambalaje, mori cu ea în mână, dispari, te dezintegrezi, nu mai exiști! Mă rog, tot ce am spus până acum sunt niște banalități, le știe toată lumea, la altceva voiam să mă refer. „Arta” de a pune titluri la toate (non)știrile astea a atins apogeul (sper). De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, modul în care se pun titlurile astea seamănă destul de mult cu felul în care noi, pescarii, pregătim peștilor momeala din ac: alegem cele mai puternice arome, cele mai țipătoare culori pentru nălucile artificiale, punem nici prea mult, nici prea puțin, fix cât trebuie. Diferența e că, în pescuit, parcă-i un pic mai dreaptă lupta, de multe ori pescarii se întorc de pe baltă la fel de neatinși de solz de pește cum au plecat, pe când site-urile astea au mereu un trafic de invidiat.

Câteva exemple:

Bomba fără context: „A MURIT în urmă cu câteva momente! Lumea politică e în doliu!” Dai click, emoționat, cu gândul că „ia uite dom’le, parcă nu-s și așa vremurile astea destul de tulburi, asta ne mai lipsea”, doar ca să afli că într-adevăr a murit cineva din lumea politică, dar nu de la noi, ci din Congo, deci până la urmă știrea nici măcar nu e falsă, și nici măcar ambalajul ei, dar n-are niciun pic de relevanță pentru publicul căruia îi este servită. Punct ochit, punct lovit, însă. Vizitatorul a dat click, „și ce dacă și-a luat țeapă, io ce să-i fac dacă e fraier și pune botul”  este, probabil, fraza cu care își „rezolvă” jurnalistul, în forul lui interior (că din cel exterior vin, dimpotrivă, laude pentru așa ceva), eventuala (dar foarte improbabila) neliniște deontologică vizavi de fapta comisă. Într-adevăr, un click nu costă niciun ban din partea mea, ca vizitator, dar cred că vă expuneți, dragi jurnaliști ai noii ere, unui efect pervers care s-ar putea întoarce împotriva voastră la un moment dat. Cititorul obosește să tot ia țepe, și vă puteți trezi ca ciobănașul din povestea aceea… știți voi care… nu știți? Ia dați voi click AICI ca s-o aflați!

Contextul fără bombă: „Gigi Becali tocmai a aflat o veste îngrozitoare!” Bun, n-am ales bine exemplul, dar „Gigi la pârnaie” e un oarecare context acolo, luat în sistemul său de referință, bineînțeles. Care sistem de referință este constituit dintr-o populație convinsă că Jiji e cel puțin Mesia la a doua vizită pe pământ, pentru simplul fapt că a construit niște biserici din bani furați. În fine, revenind… dai click, iar știrea e că Mesia înlănțuit a aflat că S-AR PUTEA să nu i se aprobe nu știu ce cerere de eliberare pentru o zi bla bla bla. Asemenea cazului de mai sus, nu te-ai păgubit decât cu un click dat și cu o non-informație care-ți ocupă inutil „hardul” acu’ depinde de fiecare de cât spațiu are nevoie pe hard…

Niet bomba, niet context: Altă știre ne anunță, pe un ton alarmisto-revoltat, că Bianca Drăgușanu are grave probleme de igienă. Mai precis, detaliază reporterul, în dimineața acelei zile, susnumita se ducea la sală, sau se întorcea de la sală, sau whatever, și la un moment dat a văzut o pisicuță. Înduioșată, s-a aplecat și a luat-o în brațe. Ceva mai târziu, scoate un măr din poșetă și-l mănâncă FĂRĂ SĂ SE FI SPĂLAT PE MÂINI. Tocmai ați citit o știre publicată de un trust de presă important de la noi, o știre pentru care niște oameni s-au trezit de dimineață, s-au urcat în mașină, s-au dus taman în capătul orașului, la birou, o știre pentru care s-au făcut rapoarte la sfârșit de lună, pentru care contabilii trustului au calculat, gândit, acționat de zor, laolaltă cu toate celelalte departamente „de suport” ale trustului etc etc. Și da, cineva, pe un blog obscur, face teoria chibritului despre ea. Săru’ mâna, Bianca! Ui lăv iu!

5 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *