Repetiția e mama încasărilor din box office

Americanii ăștia-s de groază când vine vorba de filme. Făcură spaniolii Abre los ojos prin ’97, hop! săriră și americanii cu fix același film, Vanilla Sky, vreo 4 ani mai târziu. Tot spaniolii făcură și REC, după o idee interesantă, reciclată cumva din Blair Witch Project (chiar, și ăstuia i-au turnat o continuare cocălărească de toată jena) – nici nu s-a răcit bine pelicula că hop! au și sărit ăștialalți cu Quarantine. N-au scăpat nici suedezii, vezi cazul fetei cu dragon în formă de tatuaj sau whatever, și nici măcar drăguții și inofensivii de canadieni – aflu că tipu’ ăla haios cu față de fotbalist pensionat din Starbuck e interpretat de Vince Vaughn în Delivery Man. Faza e că sunt fix aceleași filme! Dacă ar fi încercat să schimbe măcar câte ceva prin ele – un personaj, o acțiune, o față de masă, o cafea, o biscuite – aș mai fi înțeles: da, dom’le, a venit un regizor mai meseriaș, care și-a dat seama de faptul că potențialul poveștii/ideii etc nu a fost exploatat îndeajuns și aduce o nouă perspectivă bla bla bla. Dar nu, ei fac fix același film cap-coadă (de multe ori mai prost decât originalul, bineînțeles). Io cred că pur și simplu le e lene să subtitreze filmele străine.

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *